18.07.2022

Orange Systems - partener fidel al programelor de educație în domeniul Tech dedicate tinerilor pasionați de IT

Peste o sută de studenți și profesori ai Universității Tehnice a Moldovei, precum și absolvente din inginerie au participat la Training Program 2002, eveniment organizat cu suportul Orange Systems la inițiativa A.O. Liga Studentelor în Inginerie.

Programul de instruire s-a desfășurat în perioada aprilie-iunie și a cuprins 5 sesiuni informative susținute de experții Orange Systems (OSY). În cadrul workshop-urilor, participanții au aflat mai multe despre Scrum Master, crearea unui website profesional, tehnici de management al proiectelor, cât și proiectarea unei cariere de succes în IT.

Sesiunile de training au avut loc în campusul Orange {kITchen}, un spațiu inovativ și creativ care inspiră tânăra generație spre noi obiective personale și profesionale.

Sergiu Plăcintă, Director Orange Systems:

„Orange Systems, alături de Orange Moldova, continuă să facă cele mai mari investiții în domeniul educației tinerei generații. Promovarea programelor de educație în IT contribuie la dezvoltarea talentelor și abilităților tinerilor specialiști aflați la început de cale și susține promovarea femeilor în domeniul TIC. Prin parteneriatul cu Liga Studentelor în Inginerie, OSY contribuie la abilitarea și susținerea tinerelor să aleagă o carieră în sfera IT.”

Training Program 2022 are drept scop dezvoltarea abilităților soft ale tinerilor și crearea unui spațiu academic favorabil pentru schimb de experiență și colaborare între participanți.

Adriana Sanduța, Președintă Liga Studentelor în Inginerie:

„Împreună cu OSY am reușit să organizăm workshop-uri utile și inspiraționale pentru tinerii care își doresc o carieră IT. Orange Systems demonstrează continuu că este unul dintre cei mai importanți parteneri ai programelor dezvoltate de Liga Studentelor în Inginerie și oferă noi oportunități de dezvoltare pentru studenți în Tech.”

Prin colaborarea cu Liga Studentelor în Inginerie, Orange Systems își reconfirmă angajamentul de a susține dezvoltarea competențelor digitale în rândul noii generații, dar și a asociației, ca entitate de suport pentru promovarea fetelor și femeilor ce-și doresc o carieră în domeniul Tech.

Orange Systems este certificată GEEIS și prin activitatea sa continuă să ofere oportunități egale de dezvoltare tuturor.

Despre Orange Systems

Orange Systems este hub-ul IT al Orange Moldova și unul dintre cele mai mari hub-uri IT din țară. Fiind rezident al parcului IT în care se regăsesc peste 600 de angajați, Orange Systems este al doilea angajator pe piața de tehnologii informaționale din Moldova. Mai mult de 50 la sută dintre specialiști prestează servicii de IT nearshoring pentru parteneri externi, în următoarele domenii: software development, testarea și asigurarea calității, controlul și managementul proiectelor IT, automatizarea proceselor, business intelligence și big data. Orange Systems are ambiția de a dezvolta domeniul IT sub marca creativității, calității și competitivității, prin crearea de produse software proprii și centre locale de excelență.