19.11.2020

#Supercoders revine! Înscrie școala ta în proiect și câștigă 5 laptopuri

Cel mai grandios proiect de coding din Moldova, Orange #SuperCoders, vine în localitatea ta.

Prin programare poți să construiești lumi noi, să dai frâu liber imaginației și să descoperi oportunitățile nemărginite de învățare pe care ți le oferă tehnologia. Programul #Supercoders, lansat de Orange Moldova, a ajuns la cea de-a V-a ediție.

Acesta este gândit pentru copiii cu vârste cuprinse între 9 și 13 ani, care au crescut cu acces zi de zi la tehnologie și au deprins intuitiv cum să o folosească. Mai mult decât simpli consumatori, prin învățarea limbajelor mai simple de programare, aceștia se pot transforma în creatori de noi universuri, în lideri care au viziunea proiectului pe care și-l doresc. Aceasta este puterea #SuperCoders.

La ediția din acest an sunt așteptați 600 de elevi din 30 de școli din zonele rurale ale țării, cu excepția celor din suburbiile municipiului Chișinău și din regiunea transnistreană. Înscrierea în proiect poate fi făcută prin completarea acestui formular, instituţiile participante fiind desemnate după principiul primul venit - primul servit.

Trăiește aventura digitală împreună cu elevii

Elevii vor învăța conceptele de bază de programare Scratch, tehnica drag&drop, asamblarea segmentelor logice, vor dezvolta propriile proiecte și vor „da viață” personajelor. Atelierele de coding vor fi ghidate de 30 de profesori.

Prin acest proiect grandios Orange își propune să contribuie la educația digitală a tinerei generații și să dezvolte abilități pentru o educație de calitate. La #SuperCoders, copiii învață cum să folosească timpul petrecut la calculator în mod util, iar programarea se transformă într-o adevărată aventură digitală.

Cum participi la #SuperCoders

Pentru a te înscrie în proiect, studiază Regulamentul şi completează Formularul de participare până pe 30 noiembrie 2020. Școlile care se vor înscrie în proiect vor delega câte un profesor care, în data de 5 decembrie, va beneficia de o instruire susținută de către voluntarii Orange. 

Ulterior, pe 12 decembrie, fiecare dintre cei 30 de profesori va organiza câte un atelier în şcoala sa, activitate prin intermediul căreia va contribui la dezvoltarea abilităţilor copiilor: gândire logică, creativitate și deprindere de a lucra în echipă.

Tombola cu 3 seturi a câte 5 laptopuri

Cele 30 de școli participante la această ediție vor fi înscrise în tombolă. Aceasta se va desfășura online pe 17 decembrie și va putea fi urmărită live pe www.privesc.eu, pagina de Facebook Orange Moldova și cea a Centrului de Informații Universitare.

Proiectul este implementat de Centrul de Informații Universitare, cu suportul financiar integral al Orange Moldova.

Mai multe informaţii despre regulamentul programului, condițiile de participare la tombolă și alte detalii organizatorice găseşti pe www.eac.md/ro.

Despre #SuperCoders

#SuperCoders este un proiect internaţional, dezvoltat de Grupul Orange, începând cu anul 2014. Proiectul reprezintă un eveniment internaţional desfăşurat în 17 state în care este prezent Grupul Orange: Belgia, Franța, Niger, Botswana, India, Polonia, Camerun, Italia, România, Coasta de Fildeș, Mali, Senegal, Egipt, Maroc, Tunisia, Spania şi Moldova.

#SuperCoders a fost lansat în Republica Moldova în 2016, iar succesul acestuia a permis transformarea proiectului în unul de talie naţională. Cele patru ediții au întrunit o echipă de peste 4000 de supercoderi, 128 de profesori și peste 100 de voluntari Orange. Această iniţiativă vine să complementeze proiectul Orange Digital School cu o componentă nouă - educaţia digitală pentru cei mici.