Solidari pentru Moldova. Orange Moldova facilitează serviciile de telemedicină în lupta cu COVID-19
20 de instituţii medicale din ţară au primit tablete de la Orange. Astfel, specialiștii din cadrul secțiilor de terapie intensivă din instituțiile medicale republicane, municipale și raionale vor coordona cazurile grave de infectare cu COVID-19 prin intermediul platformei online de ghidaj tehnic. Aceasta va permite comunicarea, inclusiv transmiterea și preluarea informaţiilor, a imaginilor și a datelor video, între secțiile de terapie intensivă a Spitalului Clinic Republican și Institutului de Medicină Urgentă cu alte secții de terapie intensivă din spitalele raionale, municipale și republicane. În rezultat, tratamentul pacienților în stare extrem de gravă va fi coordonat cu specialiștii din cadrul celor două spitale și va fi luată decizia de management a cazului, inclusiv necesitatea transferului pacientului către acestea.
Viorica DUMBRĂVEANU, Ministru al Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al RM: „În contextul pandemiei COVID-19, digitalizarea sistemului medical este esențială pentru sporirea calității serviciilor medicale prestate pacienților. Implementarea acestei componente va contribui și la optimizarea fluxului pacienților din instituțiile medicale raionale și municipale spre cele republicane. Tabletele distribuite vor asigura legătura cu toate instituțiile medicale din țară”.
Dispozitivele donate de compania Orange Moldova instituţiilor medico-sanitare din Moldova vor asigura o conlucrare mai eficientă și operativă între medicii din toate raioanele.
Alexandru BOTEZATU, Şef al Departamentului Anestezie şi Terapie Intensivă, Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”: „În terapia intensivă, în special în condițiile de pandemie, pot avea loc situații când trebuie de acționat în regim de urgență. În aceste momente, consultarea distantă şi în timp real a unui specialist experimentat poate salva vieţi, mai ales în spitalele raionale ale țării. Platforma de ghidaj online și dispozitivele donate sunt lucruri indispensabile în perioada de criză.”
Totodată, prin intermediul platformei online, vor fi desfășurate periodic instruiri și perfecționări pentru medicii din terapie intensivă în ceea ce priveşte managementul cazurilor grave din cauza COVID-19, dar și în contextul altor maladii.
Lista instituţiilor beneficiare:
- Spitalul Clinic Municipal Timofei Moșneaga
- Spitalul Clinic al Ministerului Sănătății Muncii și Protecției Sociale
- Spitalul Clinic Municipal Bălți
- Institutul de Medicină Urgentă
- Spitalul Clinic Municipal ”Sfântul Arhanghel Mihail”
- Centrul de Sănătate Cimișlia
- Centrul de Sănătate Criuleni
- Centrul de Sănătate Edineț
- Centrul de Sănătate Soroca
- Spitalul Raional Orhei
- Spitalul Raional Ungheni
- Spitalul Raional Comrat „Isaac Gurfinkel”
- Spitalul Raional Căușeni
- Spitalul Raional Cahul
- Spitalul Clinic Municipal „Gheorghe Paladi”
- Spitalul de Stat
- Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”
- Spitalul Clinic Municipal „Valentin Ignatenco”
- Institutul de Ftiziopneumologie "Chiril Draganiuc"
- Institutul Mamei și Copilului, clinica „Emilian Coțaga”
Anterior, Orange Moldova a donat echipamente de protecţie pentru 19 instituții medicale şi smartphone-uri performante pentru 4 dintre acestea, a alocat gratuit câte 720 de minute pentru circa 3600 de lucrători medicali din toată ţara și trafic voce şi Internet pentru 130 instituţii medico-sanitare de stat.