24.05.2024

„Orange e aici” devine noua semnătură a brandului Orange – acum și în Moldova

Orange lansează în Moldova noua semnătură de brand – „Orange e aici”, care vine să reconfirme angajamentul companiei de a fi un operator de încredere, mereu alături de clienții săi, însoțindu-i în fiecare etapă a vieții și în orice circumstanțe. Noua semnătură transmite un mesaj simplu, informal și prietenos, ancorat în realitatea de zi cu zi a oamenilor. „Orange e aici” pune în prim plan clienții și necesitățile lor, dar și profesionalismul și dedicația cu care angajații Orange se implică pentru a le oferi mereu cele mai bune soluții.

Noua semnătură marchează evoluția brandului Orange, care recent a împlinit 30 de ani, dar rămâne fidel viziunii sale îndrăznețe și optimiste despre prezent și viitor, spre care privește cu încredere și determinare.

Ludmila Nistorică, Director de Marketing și Comunicare, Orange Moldova: „Împreună cu semnătura „Orange e aici”, astăzi lansăm o nouă platformă de comunicare și un spot video de brand, care scot în evidență dorințele cele mai simple ale clienților și modul în care Orange e mereu acolo unde ai nevoie, prin rețeaua sa de calitate, serviciile oferite și oamenii săi dedicați.

Ne bucurăm să îi avem alături, în calitate de protagoniști ai noului spot de brand, pe membrii îndrăgitei trupe Zdob și Zdub, pe care i-am surprins dincolo de concerte, cu pasiunile și momentele lor personale, alături de familie.”

Campania de comunicare aduce un suflu nou în identitatea vizuală și în vocea brandului Orange, adaptate la modul în care interacționează online noile generații. Noul concept de comunicare recunoaște rolul esențial al angajaților Orange din prima linie în oferirea unei experiențe impecabile clienților, inclusiv prin talentul lor de a recomanda cele mai potrivite soluții și oferte, care pot satisface nevoile individuale ale fiecărui client.

Orange Moldova își asumă și în continuare angajamentul de a oferi clienților servicii de calitate din ce în ce mai adaptate și inovatoare, dar simplificate și cu multă valoare adăugată pentru fiecare.