Fundația Orange Moldova susține educația digitală a tinerilor din Republica Moldova
Fundația Orange Moldova a celebrat proiectele inovative din cadrul celei de-a III-a ediții a programului „Solidarity FabLab – Cunoștințe pentru viitor” și a premiat cele mai creative echipe participante la program.
Orange Digital Center a găzduit, pe data de 27 aprilie, competiția proiectelor digitale din cadrul programului „Solidarity FabLab – Cunoștințe pentru viitor”, ajuns la cea de-a treia ediție. Pe parcursul programului, 119 tineri au învățat să programeze sau să utilizeze tehnologii digitale și să creeze propriile lucrări, de la design până la producerea propriu-zisă. Proiectele elaborate de participanți includ corpuri de iluminat inteligente, logouri pe diferite materiale precum placaj, piele sau sticlă, suvenire produse la imprimante 3D, accesorii brodate la mașina de cusut digitală și altele.
Instruirile celei de-a treia ediții a Solidarity FabLab au durat 6 luni și s-au desfășurat în trei FabLab-uri regionale din cadrul Liceului Teoretic „Olimp” din Sîngerei, Incubatorul de Afaceri din Soroca și Biblioteca raionale din Orhei.
Proiectul încurajează inovația și le oferă tinerilor din Republica Moldova posibilitatea de a dezvolta abilități esențiale pentru secolul XXI, cum ar fi competențele tehnice, digitale și transversale. Participanții la atelierele Solidarity FabLab descoperă cum este să coordonezi eficient sarcinile și să atingi cu succes obiectivele setate, să colaborezi eficient în echipă și să explorezi domenii precum robotica, designul digital, eco-construcții și multe altele. Totodată, proiectul le face cunoștință tinerilor cu tendințele actuale de pe pieța muncii, ajutându-i să se pregătească pentru profesiile viitorului.
Olga SURUGIU, CEO Orange Moldova:”Consider că fiecare generație care vine este mai capabilă decât cea anterioară, iar noi suntem bucuroși să vă susținem în dezvoltarea voastră. Dacă din cei peste 400 de copii care au fost la FabLab în aceste trei ediții, măcar unul merge la facultate tehnică, noi deja suntem fericiți. Aș vrea să menționez că în fiecare an, proiectele prezentate de către voi depășesc cu mult așteptările noastre și vă urez mult succes în continuare.”
În această ediție, juriul, format din experți în domeniul tehnologiilor și a producției digitale, a evaluat 15 proiecte prezentate de participanți, iar trei cele mai inovative și creative dintre ele au fost premiate de Fundația Orange Moldova.
Conform punctajelor acordate, echipa Solidarity FabLab Sîngerei a câștigat premiul de gradul I, în valoare de 30 000 de lei, pentru proiectul intitulat "Seră Inteligentă”.
Alexandru EVTODII, elev în clasa a 11-a la Liceul ”Olimp” din Sîngerei:"Nu m-am așteptat să fiu recompensat cu premiul cel mare. Sunt foarte surprins. Această situație îmi întărește și mai mult încrederea în propriile forțe și dorința de a mă orienta spre profesii cu profil tehnic, care, la momentul actual, sunt aplicabile în toate domeniile.”
Pe locul doi s-a clasat echipa Solidarity FabLab Soroca, care a fost premiată cu suma de 20 000 de lei. Totodată, locul trei a fost ocupat de echipa Solidarity FabLab Orhei, care a plecat acasă cu un premiu în valoare de 10 000 de lei.
Cele 3 ediții ale proiectului au fost realizate cu suportul financiar al Fundației Orange Moldova și cel al Fundației Grupului Orange și implementate de Centrul de Informații Universitare, în parteneriat cu FabLab Orhei, FabLab Sîngerei și FabLab Soroca.
Angela MUȘET, Directoarea Centrului de Informații Universitare:„Toți participanții la concurs au primit premii și diplome, deoarece credem că fiecare copil care a reușit să participe la cursul de instruire este un câștigător în sine. Proiectele prezentate ne-au uimit încă o dată prin diversitatea și creativitatea lor. În plus, este încântător să vedem cât de mult au progresat acești tineri în cele șase luni de instruire și cât de multă pasiune au investit în proiectele lor. Aș vrea să menționez că acest proiect ar fi fost imposibil fără formatorii Solidarity FabLab, cărora le adresăm recunoștință pentru dedicare și profesionalism, elemente esențiale al succesului acestui program.”
Despre proiect:
Solidarity FabLab este un proiect de formare în domeniul producției digitale, dedicat tinerilor cu o vârstă cuprinsă între 14 și 25 ani, pentru a-i ajuta să se angajeze mai ușor în câmpul muncii, făcând cunoștință cu profesiile viitorului. Proiectul a fost lansat de Fundaţia Orange la nivelul Grupului Orange în 2014 şi este implementat în 19 țări din Europa, Africa și Orientul Mijlociu.
În Republica Moldova, Solidarity FabLab este realizat cu suportul financiar integral al Fundației Orange și implementat de Centrul de Informații Universitare. La ziua de azi, proiectul Solidarity FabLab operează în cadrul a 3 centre regionale din rețeaua FabLab, liceul Teoretic „Olimp” din Sîngerei, Incubatorul de Afaceri din Soroca și Biblioteca raională din Orhei, precum și în cadrul Orange Digital Center din Chișinău.