Cu Orange, întreprinderile sunt avantajate.
În perioada 3-5 mai, compania Orange Moldova a participat la Forumul Internațional al Întreprinderilor Mici și Mijlocii.
La acest eveniment, Orange a prezentat oferta "Soluții Orange pentru afacerea Dvs.", elaborată în exclusivitate pentru întreprinderile din segmentul mic și mijlociu.
Oferta prezentată include soluții individuale, adaptate nevoilor de comunicare ale fiecărei companii în parte.
Oferta Orange presupune posibilități extinse de comunicare în cadrul grupului închis de utilizatori, la tarife accesibile. De asemenea, abordarea individuală permite utilizarea unor opțiuni suplimentare menite să reducă cheltuielile întreprinderilor pentru serviciile de telefonie mobilă.
Astfel, optimizarea prețurilor pentru serviciile de telefonie mobilă prestate întreprinderilor mici constituie un sprijin esențial în activitatea acestora. Așadar, cu Orange, întreprinderile mici au avantaje mari.
În cadrul acestui forum, Orange Moldova a fost partenerul concursului "Cel mai bun antreprenor din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii."
În cadrul ceremoniei de decernare a premiilor, directorul general al companiei, Bruno Duthoit, a menționat faptul că lansarea brandului Orange pe piața de telecomunicații din Republica Moldova a deschis o nouă perspectivă a comunicării pentru toți utilizatorii de telefonie mobilă din țară.
O atenție deosebită în procesul de elaborare a serviciilor și ofertelor a fost acordată întreprinderilor mici și mijlocii, obiectivul principal fiind acordarea unui sprijin esențial activității acestora.
De asemenea, directorul general al Orange a înmânat premiile câștigătorilor concursului. Întreprinderile care s-au clasat pe locul doi au primit pachete Orange PrePay, iar cele care s-au clasat pe primul loc au primit telefoane mobile model Nokia 6103 și pachete Orange Abonament, care includ o oră de convorbiri gratuite, timp de trei luni.
În data de 25 aprilie 2007, Voxtel și Tempo au devenit Orange. Lansarea acestui brand internațional deschide noi perspective pentru dezvoltarea pieței de telecomunicații din țara noastră.
Orange, brand al companiei France Telecom, este printre liderii mondiali ai industriei comunicațiilor mobile, fiind ales de către 104 milioane de clienți din 220 de țări și regiuni ale lumii.

