03.08.2011 toate
Peste 300 de victime ale violentei domestice vor primi asistenta in angajare sau la initierea unei afaceri

Chisinau, 29 iulie 2011 – UNFPA, Fondul ONU pentru Populatie si Fundatia ORANGE Moldova anunta lansarea proiectului social „Abilitarea Economica a Femeilor Vulnerabile din Republica Moldova”.

Acest proiect social este menit sa asigure integrarea durabila pe piata fortei de munca a femeilor vulnerabile, inclusiv a victimelor violentei in familie, prin cresterea oportunitatilor lor de instruire si angajare. Activitatile proiectului vor include, dar nu se vor limita, la prestarea serviciilor de orientare si consiliere profesionala, acoperirea partiala a cheltuielilor asociate instruirii profesionale, oferirea de ajutor non-financiar pentru initierea unor afaceri, precum si medierea pentru angajarea in campul muncii a beneficiarelor.

Proiectul este sustinut de Fundatia ORANGE Moldova si va fi implementat de UNFPA, Fondul ONU pentru Populatie, in colaborare cu Ministerul Muncii, Protectiei Sociale si Familiei si Ministerul Sanatatii prin intermediul a patru organizatii partenere, dupa cum urmeaza: Asociatia Psihologilor din Tighina, Asociatia familiilor mono-parentale din Cahul, Centrul de Criza Familiala “SOTIS” din Balti si Asociatia publica „Artemida” din Drochia.

Cu prilejul lansarii proiectului vineri, 29 iulie 2011, in incinta ORANGE Studio a fost organizata o conferinta de presa cu participarea Dnei Liudmila Climoc, Director General Orange Moldova si Membru al Consiliului Fundatiei ORANGE Moldova, Dnei Valentina Buliga vice-ministrul Muncii si Protectiei Sociale si Familiei si a Dlui Boris Galca, Reprezentant Adjunct UNFPA Moldova.

In cadrul conferintei de presa Liudmila Climoc a declarat ca Fundatia Orange Moldova vine sa sustina acest proiect, consolidandu-si pozitia vis-a-vis de prevenirea si combaterea unor dintre cele mai periculoase fenomene din societatea noastra – traficul de fiinte umane si violenta domestica. "Speram ca prin intermediul proiectului vom reusi sa acordam asistenta si suport acestui segment de beneficiari in obtinerea unei profesii si gasirea unui loc de munca. De asemenea, proiectul prevede instruirea si consilierea lor profesionala si acordarea de mini-granturi pentru initierea unor activitati economice proprii. Astfel, 300 de femei vulnerabile din mediul rural vor beneficia de sansa de a obtine independenta financiara si a-si asigura un minim de existenta” a mai spus Liudmila Climoc.


Ministerul Muncii, Protectiei Sociale si Familiei sustine acest proiect, deoarece activitatile orientate spre ajutorarea femeilor si in special a victimelor violentei in familie, sunt foarte importante pentru societatea noastra, unde fiecare a patra femeie este maltratata fie fizic, sexual, psihologic sau economic.

Prezentarea proiectului a fost facuta de Boris Galca care a mentionat ca mobilizarea comunitatii pentru sustinerea familiilor vulnerabile, schimbarea comportamentului in familie precum si pentru combaterea tuturor formelor de violenta impotriva femeilor sunt foarte importante si aduc ca rezultat solutii practice pentru depasirea lor. Implicarea si suportul pentru asemenea solutii din partea sectorului privat este un fenomen in premiera absoluta in Moldova. Facilitarea independentei economice a femeilor va duce la diminuarea cazurilor de violenta si agresiune asupra femeilor, si le va spori calitatea vietii.

Lansarea proiectului „Abilitarea Economica a Femeilor Vulnerabile din Republica Moldova” reprezinta o noua etapa de cooperare cu Fundatia ORANGE Moldova, in cadrul Parteneriatului Public Privat.

Fundatia ORANGE Moldova este parte a retelei Fundatiei ORANGE care activeaza in mai multe tari ale lumii si isi propune sa contribuie la solutionarea problemelor sociale in 3 domenii-cheie: sanatate si persoane cu dizabilitati, educatie si cultura. Proiectul „Abilitarea Economica a Femeilor Vulnerabile din Republica Moldova” este al doilea proiect al Fundatiei ORANGE Moldova dedicat femeilor vulnerabile. Primul proiect – „Burse pentru fete din scolile-internat” – a fost lansat acum un an si are drept obiectiv atat facilitarea accesului fetelor din scolile-internat la educatie, cat si prevenirea traficului de fiinte umane in randul acestei categorii de persoane. Mai multe detalii despre Fundatia ORANGE Moldova aflati pe site-ul: fundatia.orange.md .

UNFPA, Fondul ONU pentru Populatie este o agentie internationala de dezvoltare care promoveaza dreptul fiecarui om – femeie, barbat, copil – la o viata sanatoasa si cu sanse egale in societate. Fondul ONU pentru Populatie ajuta tarile in care activeaza sa foloseasca informatiile despre populatie pentru a elabora politici si programe de reducere a saraciei si de creare a conditiilor pentru ca fiecare sarcina sa fie dorita, fiecare nastere sa fie sigura, fiecare tanar sa fie protejat de HIV/SIDA si fiecare fata si femeie sa fie tratata cu respect si sa traiasca o viata demna. Pentru mai multe informatii despre activitatea UNFPA accesati pagina web: www.unfpa.md