toate 24.01.2020 Fundaţia Orange Moldova a desemnat câștigătorii celei de a 5-a ediţii a concursului Burse de Excelenţă pentru profesorii de informatică, matematică şi fizică 25 de profesori de informatică, matematică și fizică din 17 localităţi rurale şi urbane ale Moldovei (cu excepţia municipiului Chișinău) au fost desemnaţi câștigători ai celei de-a cincea ediţii a proiectului Burse de Excelenţă pentru profesori, desfăşurat cu suportul financiar integral al Fundaţiei Orange Moldova. La concurs au aplicat 163 de profesori de informatică, matematică şi fizică, care predau în 182 gimnazii şi licee din toată ţara. Dosarele au fost evaluate de către o Comisie de Experţi Independenţi, nominalizată în cadrul proiectului. Câştigătorii competiţiei activează în 21 de instituţii de învăţământ general, în care îşi fac studiile peste 20 de mii de elevi. Grantul oferit fiecărui profesor presupune o bursă în valoare de 25 de mii de lei şi un laptop performant. Prin susținerea profesorilor de Informatică, Matematică şi Fizică, Fundaţia Orange încurajează angajarea şi menținerea profesorilor STEM în instituţiile de învăţământ regionale, care duc lipsă acută de cadre didactice. Alte obiective ale proiectului vizează îmbunătăţirea calității procesului educaţional, prin utilizarea instrumentelor digitale în procesul de predare. Proiectul Burse de Excelență pentru profesori în IT a fost lansat în 2015 ca parte componentă a programului Fundaţiei Orange de susţinere a educaţiei digitale din Moldova, Orange Digital School. Sub umbrela acestuia sunt implementate proiecte majore, care vin să asigure în învăţământul din ţara noastră accesul la infrastructură modernă, expertiză profesională şi educaţie de calitate în domeniul tehnologiilor informaţionale. Pe parcursul celor patru ediții precedente, 95 de profesori de informatică din 120 de gimnazii şi licee, în care îşi fac studiile peste 46 000 de elevi din mai multe localităţi regionale, au beneficiat de granturi ale Fundaţiei Orange. Începând cu ediția a cincea a proiectului, de granturi pot beneficia şi profesorii de matematică și fizică. Mai multe detalii despre proiect găsiți accesând această pagină şi regulamentul concursului. “Burse de Excelenţă pentru profesori” Ediţia 2019-2020 Lista finaliştilor n/o Nume, prenume Instituția Localitate Raion 1. Babuci Natalia LT "Vasile Suhomlinski" Edineț Edineț 2. Balmuș Olga LT "Petre Ștefănucă" Ialoveni Ialoveni 3. Banari Marina LT "Ion Creangă" Bălți Bălți 4. Beșliu Inna LT "George Coșbuc" Bălți Bălți 5. Bețișor Rodica LT "Mihai Eminescu" Bălți Bălți 6. Braniște Angela LT Măgdăcești Măgdăcești Criuleni 7. Ciobanu Svetlana LT "Mihai Eminescu" Căușeni Căușeni 8. Druc Tatiana LT Varnița Varnița Anenii Noi 9. Enache Alic LT "Ion Suruceanu" Suruceni Ialoveni 10. Enache Svetlana LT "Ion Suruceanu" Suruceni Ialoveni 11. Galușca Victoria LT "Mihai Eminescu" Strășeni Strășeni 12. Grosu Rada LT "Mihai Eminescu" Anenii Noi Anenii Noi 13. Gurulea Stela LT "Mihai Eminescu" Strășeni Strășeni 14. Iftodi Irina LT "Mihai Eminescu" Leova Leova 15. Ionaș Ludmila LT "Petre Ștefănucă" Ialoveni Ialoveni 16. Jitaruc Nicolae LT "Vasile Alecsandri" Ungheni Ungheni 17. Leahov Andrei LT "Alexandr Pușkin" Anenii Noi Anenii Noi 18. Macrinici Veaceslav LT "Ion Luca Caragiale" Orhei Orhei 19. Mereacre Lilia LT "Olimp" Costești Ialoveni 20. Morari Aurica LT "George Coșbuc" Bălți Bălți 21. Murzac Mariana LT "Alexandru cel Bun" Sîngera Chișinău 22. Nicolaev Svetlana LT "Lucian Blaga" Telenești Telenești 23. Pascal Ludmila LT "Mihai Eminescu" Fălești Fălești 24. Toderică Irina LT Ștefănești Ștefănești Florești 25. Zagorcea Irina LT "Mihai Eminescu" Edineț Edineț