09.10.2008 | toate |
Get the Flash Player to see this player.
Ne vedem de Hramul Chisinaului
O sarbatoare inedita si plina de surprize organizeaza Orange Moldova in parteneriat cu Primaria Municipiului Chisinau de Hramul Orasului. Pe data de 14 octombrie pe Piata Marii Adunari Nationale va avea loc un concert exclusiv cu participarea lui Dan Balan in faimosul proiect Crazy Loop. De asemenea, concertul de Hram va include si recitaluri ale artistilor Eugen Doga, Gheorghe Zamfir, Fuego in duet cu Irina Loghin, cit si un vast program cu cei mai buni artisti autohtoni. Elementul inovativ al acestui eveniment este Parada DJ-ilor, care va incepe la ora 10 si va dura pana noaptea tarziu, cu participarea celor mai buni DJ ai tarii. "Suntem foarte mandri de aceasta posibilitate de a fi partenerii generali ai acestei sarbatori mult asteptate de toti chisinauenii. Ne dorim foarte mult sa organizam un concert exceptional pentru locuitorii capitalei. As mai zice ca este pentru prima data cand Orange se implica atat de plenar in organizarea Hramului orasului si suntem foarte bucurosi de faptul ca orasul va avea parte, in premiera, de o sarbatoare de cea mai buna calitate de ziua lui. Cel mai mult ne bucura faptul ca am reusit, impreuna cu partenerul nostru - Primaria Municipiului Chisinau, sa-l invitam la aceasta sarbatoare pe Dan Balan, un star international care timp de 4 ani nu a mai sustinut concerte in Moldova. Credem ca dupa proiectele realizate cu succes impreuna cu artistii din Moldova - Zdob si Zdub, Studio One, Pavel si Cleopatra Stratan, Geta Burlacu - colaborarea noastra cu Dan Balan va fi, de asemenea, foarte reusita si prodigioasa. Consideram ca acest concert de Hramul orasului este primul cadou generos, din sirul de surprize pe care le pregateste Orange pentru clientii sai cu ocazia aniversarii a 10 ani de activitate", a declarat Jerome Poulain, Directorul de Marketing Orange Moldova. Managerul lui Dan Balan, Igor Lupascu a mentionat ca Dan a acceptat cu placere invitatia de a participa la acest minunat concert. "El a inceput cariera noastra in Chisinau si anume aici a crescut, a evaluat si s-a format ca artist, iar de Chisinau sunt legate cele mai frumoase amintiri", a spus Igor Lupascu. Pentru prima data in Moldova Dan va sustine un recital insotit de un show inedit pe o scena care permite o prezentare de nivel international. "Este vorba de un spectacol complex, care va cuprinde hituri mai vechi din perioada O-Zone si in premiera in Moldova, va avea loc prezentarea proiectului Crazy Loop. Sunt recunoscator companiei Orange pentru faptul ca a luat decizia sa ofere un cadou atat de generos Chisinaului. Pentru noi conteaza foarte mult asigurarea tehnica, promovarea si alte nuante organizatorice. De data aceasta totul este perfect, ceea ce ne bucura foarte mult" a adaugat Lupascu. Cu prilejul Hramului Orasului Primarul Municipiului Chisinau Dorin Chirtoaca a declarat: "Chiar daca Chisinaul este la o varsta care depaseste jumatate de mileniu, el este un oras tanar, modern, puternic si in plina dezvoltare, impreuna cu toate localitatile din componenta sa. Sunt convins ca noi, impreuna cu toti locuitorii Chisinaului, vom fi onorati de prezenta maestrilor Eugen Doga si Gheorghe Zamfir, interpretilor Fuego si Irina Loghin. Dar cel mai mult l-am asteptat pe Dan Balan, care n-a mai avut un concert la Chisinau de 4 ani. In calitate de Primar General, vreau sa asigur de tot respectul meu Compania Orange Moldova, care este un partener pe masura evenimentului, pentru plusul de valoare si calitate adus acestei sarbatori dragi tuturor chisinauenilor". |